Cum putem printa singuri pozele pe hartie foto, cu ajutorul imprimantei – tutorial video

Salut prieteni, in acest tutorial va voi invata cum sa va printati singuri pozele pe hartie foto la o calitate foarte buna, astfel puteti printa chiar voi “unele” poze pe care poate nu vreti sa le vada toata lumea dintr-un laborator sau centru foto.
Avem nevoie de cateva lucruri, in primul rand avem nevoie de imprimanta si cartus special pentru printarea foto, acest cartus se baga in locul celui color (cel putin la HP). Merge si fara acel cartus insa culorile nu vor fi 100% perfecte. E o mica-mare diferenta intre culorile dintr-un cartus color si unul foto. Nu in ultimul rand avem nevoie de hartie foto, aceasta este o hartie speciala, chiar daca se numeste “hartie” nu prea are nici cea mai mica legatura cu hartia normala, este un fel de carton de cea mai buna calitate, cu una din fete foarte lucioasa. La prima vedere ai impresia ca este facuta din plastic, atat de fina este, fibrele de celuloza nu cred ca le gasesti nici cu microscopul.
Exista mai multe tipuri de hartie foto, din experienta va pot spune ca cei de la HP au hartie de foarte buna calitate, in tutorial o sa vedeti doua hartii, una este HP iar cealalta este o hartie no name, diferenta este foarte mare, chiar daca pe camera nu se vede.
Dupa ce ati pregatit imprimanta si ati pus hartia in tava, trebuie sa lansam softul. Eu in tutorial folosesc softul oficial de la imprimanta (ultima versiune de pe site-ul HP), este gratuit si se numeste HP Photosmart Essential. Probabil voi veti folosi alt soft, in functie de ce imprimanta aveti (canon, epson, minolta, xerox, etc).
Cand lucram cu softul trebuie sa fim foarte atenti, trebuie sa selectam cu atentie pozele si setarile, odata inceput printul nu mai avem ce face. Mai bine masori de doua ori si tai odata.
Va asteptam pe rubrica de comentarii sa ne spuneti ce ati facut, cum v-au iesit fotografiile…
Mult succes !

Nu uitati, daca aveti sugestii, reclamatii sau completari nu ezitati sa scrieti pe rubrica de comentarii, de-asemenea daca intilniti pe rubrica de comentarii un user care are o problema si puteti sa-l ajutati, nu ezitati s-o faceti, numai asa putem face locul asta mai bun, ne vedem pe rubrica de comentarii !
Pe rubrica de comentarii incercati sa ramaneti cat de cat pe subiect, astfel putem oferi si altor vizitatori un tutorial + comentarii relevante, comentariile pot fi un ajutor in plus pentru userul cu probleme sau cu dorinta de a invata.
Inainte de a pune o intrebare incercati sa cautati printre comentariile mai vechi, de cele mai multe ori exista deja raspuns la intrebarea voastra.
Folositi mai mult categoriile din partea de sus a site-ului si motorul de cautare din partea dreapta sus pentru a ajunge rapid la ceea ce va intereseaza, avem peste 800 de tutoriale care acopera cam toate genurile de softuri, noi le-am realizat, voi trebuie doar sa le cautati si sa le urmariti.

Instructiuni de folosire videotutorial.ro

Motorul de cautare.
Daca de exemplu aveti o problema cu Yahoo Messenger, puteti introduce in motorul nostru de cautare termeni ca: Yahoo, Mess, Messenger, id mess, multimess, problema messenger, eroare messenger, etc, veti vedea ca o sa aveti de unde alege.

Categoriile.
Daca folositi categoriile drop-down, acestea le gasiti pe bara de sub Home cu categoriile: Birou, Grafica-Design, Hardware, Internet, Multimedia, Securitate, Sistem, Stocare-Backup, sub aceste categorii sunt organizate sub-categorii si sub-sub-categorii, asta pentru o filtrare mai precisa. Pentru a gasi ceva legat de Yahoo Messenger cu ajutorul categoriilor va puteti duce pe categoria:Internet, acolo se vor deschide alte subcategorii de unde veti alege Mesagerie-Chat, de acolo va puteti duce pe subcategoria Yahoo, in final, cu ajutorul acestor filtre veti ajunge pe o pagina unde sunt numai articole legate de Yahoo Messenger sau Yahoo Mail.

Arhivele.
Pe pagina Arhive puteti gasi toate tutorialele noastre organizate frumos pe zile, saptameni, luni si ani.
Totul este logic, trebuie doar sa urmati logica.

Vizionare placuta !
de Cismaru Cristian



Tutoriale similare


Despre Cristian Cismaru

Imi place tot ce tine de IT&C, imi place sa impartasesc din experienta si informatiile pe care le acumulez zi de zi.
Invat ca sa va invat !

Comments

  1. Salut Cristi ! Imi cer scuze pentru ca postez aici intrebarea mea. In legatura cu penultimu tutorial am un htc desire z si nu gasesc clockworkmod recovery. Am gasit unul dar este in format img.. si nu cred ca este bun. As vrea, daca poti sa-mi spui unde sa gasesc clockwokmod-ul… sau chiar un link.
    Multumesc mult si imi cer inca o data scuze pt ca postez aici.

  2. Cristi, eu am o imprimanta hp psc 1310/1315 care scoate superb fotografiile este pe hartie 4X6 parca daia micuta standard cum erau cele vechi ca dimensiune, daca mai ti minte. Si iese destul de OK nu am luat hartie HIGH Quality, dar este destul de buna, culoarea ambalajului este albastru cu galben asa se gasesti si prin Auchan, Real, etc. Tot asa lucioasa este scartie daca freci degetul pe ea.
    Frumos lup de plus ai !!! Imprimantele HP sunt cele mai bune, dar daca sunt cu LaserJet ar fi si mai extraordinare pozele .

  3. Florin78 a zis

    Bun tutorial Cristi, ca de altfel toate pentru ca avem de invatat din ele. Ai spus in tutorial ca exista imprimanta speciala
    pentru printat direct pe CD si eu am citit ceva pe net despre asta si ca si CD-ul este unul special.(Am vazut acel tutorial
    mai vechi al vostru, pe care tot tu l-ai facut in care se imprima direct pe CD dar nu cu imprimanta ci cu unitatea DVD-Rom
    speciala si poza nu iese color, iese in diferite nuante depinde de CD).As vrea daca se poate safaceti o seria de tutoriale pe
    tema asta. eu am cumparat un DVD din ala mare de 8 Gb, zilele acestea de la librarie ca sa copiez un DVD de vreo 7 Gb si nu
    scrie nimic pe el, are ca un fel de foita pe el. Eu cred ca este din ala care se imprima pe el sau se poate lipi pe el???
    ca am citit pe anumite forumuri ca se pot lipi dar tot asa trebuie CD,DVD special si hartie foto autocolanta si am vz hartie
    ca doua CD-uri decupate pe formatul A4 si va rog daca puteti sa faceti tutoriale pe tema esta sa ne explicati ce si cumeste
    cu aceste CD.DVD-uricare se lipesc pe ele si care se imprima pe ele si despre coperti de DVD-uri ar fi interesante tutoriale.
    Imi cer scuze daca v-am plictisit cu comentariul meu lung. Va multumesc

    • Pentru a printa o poza pe CD/DVD ai nevoie in primul rand de un DVD-RW care suporta tehnologia lightscribe,si de CD-/DVD-uri speciale pentru asa ceva.Cel pe care l-ai cumparat cu o foita alba s-ar putea sa fie bun nu stiu,dar ca sa fi sigur mai bine te duci la un magazin si cauti acolo CD/DVD-uri speciale pentru treaba asta.

  4. Florin78 a zis

    Bun tutorial Cristi, ca de altfel toate pentru ca avem de invatat din ele. Ai spus in tutorial ca exista imprimanta speciala
    pentru printat direct pe CD si eu am citit ceva pe net despre asta si ca si CD-ul este unul special.(Am vazut acel tutorial
    mai vechi al vostru, pe care tot tu l-ai facut in care se imprima direct pe CD dar nu cu imprimanta ci cu unitatea DVD-Rom
    speciala si poza nu iese color, iese in diferite nuante depinde de CD).As vrea daca se poate sa face-ti o seria de tutoriale pe
    tema asta. eu am cumparat un DVD din ala mare de 8 Gb, zilele acestea de la librarie ca sa copiez un DVD de vreo 7 Gb si nu
    scrie nimic pe el, are ca un fel de foita alba pe el. Eu cred ca este din ala care se imprima pe el sau se poate lipi pe el???
    ca am citit pe anumite forumuri ca se pot lipi dar tot asa trebuie CD,DVD special si hartie foto autocolanta si am vz hartie
    ca doua CD-uri decupate pe formatul A4 de diferite dimensiuni: “http://www.hartieautocolanta.ro/etichete-autocolante-pentru-cd.html”

    si va rog daca puteti sa faceti tutoriale pe tema esta sa ne explicati ce si cumeste cu aceste CD.DVD-uri care se lipesc pe ele si
    care se imprima pe ele si despre coperti de DVD-uri ar fi interesante tutoriale.
    Imi cer scuze daca v-am plictisit cu comentariul meu lung. Va multumesc

  5. Sorin: Pentru a printa o poza pe CD/DVD ai nevoie in primul rand de un DVD-RW care suporta tehnologia lightscribe,si de CD-/DVD-uri speciale pentru asa ceva.Cel pe care l-ai cumparat cu o foita alba s-ar putea sa fie bun nu stiu,dar ca sa fi sigur mai bine te duci la un magazin si cauti acolo CD/DVD-uri speciale pentru treaba asta.

    Multumesc Sorin ptr raspuns dar din cate stiu tehnologia lightscribe nu printeaza color, printeaza alb-negru, auriu si diferite nuante de culoare pe care le are DVD-ul, sau poate ma insel eu plus ca trebuie si unitate DVD-Rom speciala.Eu ma refeream la cele care se lipesc pe DVD-uri cu hartie foto autocolanta ca ar fi mai usor,nu cred ca trebuie imprimanta speciala, probabil cartus special cum a spus si Cristi in tutorial dar nu stiu cat de bune sunt, am vazut ca acest procedeu il folosesc cei care filmeaza la nunti. Si ar mai fi acel procedeu care printeaza direct pe DVD dar cu imprimanta speciala si iese foarte bine, cred ca cei de la ziarul Taifasuri folosesc acest procedeu dar nu stiu sigur.Multumesc inca odata

  6. Sal,
    imprimanta pe care o folosesc eu, de cativa ani (vro 4 cred) pentru printat poze si CD/DVD ( direct pe supafata fara etichete) este unn HP D5160.http://www.emag.ro/imprimanta-cu-jet-hp-photosmart-d5160-a4-q7091b/pd/ERL3MBBBM/ si fuctioneza perfect.
    Pentru poze mai exista un cartus “grey” special, alaturi de cel foto, insa se foloseste mai putin, fiindutilizat pentru nuantele de negru ( foto alb-negru in special) foloseste al tip de cerneala fata de cea neagra normala.
    Reusit tutorial! Bafta!

  7. salut simplu scurt si la obiect, frumos tutorial dar totusi eu vad niste probleme si dak ne-ai ajuta un pic ar fi minunt…cartusele mai ales la hp sunt destul de scumpe si mai ales hp56 negru hp57 color sunt 232 ron kre l-am folosit eu iar de reincarcat nu prea merg sau dak merg merg odata sau de 2 max dupa treb sa cumpar din nou k se tot usuca si ca sa faci poze cu astfel de cartuse nu prea se merita cate poti sa faci max?poate vreo 20 k dupa se cam duc, ar fi frumos dak ai face un tutorial specializata pe imprimanta photo kre sa dureze in timp k cartus

  8. Se poate printa si fara cartusul acela special??

  9. Dark:
    Se poate printa si fara cartusul acela special??

    Se poate insa culorile nu vor iesi chiar atat de bine, vor fi mai artificiale, tonurile pielii sunt destul de greu de reprodus fara tus special.
    Eu am tras si fara cartus special si a iesit de nota 8, pe cand cu cartusul special pentru foto a iesit de 10+.
    Nu trebuie sa uitam ca acest cartus este umplut cu cerneala speciala, care se preteaza la hartia aceea lucioasa.
    Pentru cele mai bune rezultate apelati la cartusul original, pentru distractie puteti folosi si cartusele normale.

  10. cand faci tutoral cu conectarea xp si 7 prin crossover

  11. Domnule Cristian v-am trimis un mesaj la adresa de contact de pe site!

  12. Faceti un tutorial si despre cum transferam fisierele de pe telefonul mobil cu android prin wireless si celor care acceseaza de la alt pc la care nu este conectat wirelessul. Cel putin mie imi trebuie. AM wireless pe telefon, dar de la alt pc nu pot accesez telefonul sa descarc filme clipuri etc.

  13. mergeti mai oameni cu stik-ul la Kodak sau Fuji si e mai moca. Voi stiti cat va costa un cartus special? Reusiti sa imprimati ca 50 fotografii si gata. Consuma foarte mult. Am incercat si eu dar nu am cumparat cartus special ca nu se merita. E scump, se vede bine dar nu sunt de durata. Si sa ivestesti asa de mult (doar da ca te scot bani din casa), nu se merita. Nu va luati dupa mine, eu nu imi permit.

  14. Crisit ce zici despre inprimata Epson Stylus DX4400 ? e buna de ceva :D:)

  15. software3g a zis

    buna ziua!!!
    pentru inprimanta laser Hp 1600 sunt soluti de inprimat fotografie. deorece modelu de cartus vazut in video-tutorialu de mai sus. nu se potriveste la inprimanta hp 1600.solutuia ar fi doar sa cumpar hartie pentru poze? si funtioaneaza cu cartusele originale..trebuie sa mai fac sii ceva ajustarii la inprimanta?

  16. Salutare,
    Felicitari Cristi, faci o treaba excelenta. Aprecieri numai cu majuscule pentru tot ce faci. Eu am o imprimanta HP D5160 la care ” am tras un sut de la 11m”, prin faptul ca am bagat o coala de hartie mai groasa tip carti de vizita care a produs avarii. Am gasit alta pe net la fel, acum astept sa vina prin posta. Aveam 5 cartuse noi sigilate si pierdeam mult sa cumpar alta la care nu sunt compatibile. Altfel este o imprimanta OK, dar trebuie sa ai grija de ea ca de orice scula de altfel, M-am folosit de ea peste 3 ani si este exact imprimanta cu care se pot printa discurile: CD/DVD albe fabricate special pentru a se putea printa pe ele imagini si text, am printat destule, color calitate foto. Cu toata stima.

  17. salut Cristy! am si eu o intrabare referitor la imprimante:Daca mi-as cumpara o imprimanta ce marca mai sfatui sa fie?Aceea din tutorial ce marca era?Adika este buna de ceva?Cu acel cartus special pentru poze face imaginea frumoasa? Si unde as putea gasi aceste hartii speciale si cartus?

  18. la o imprimanta canon mp 280 nu sti cum se face? ca nu reusesc deloc.

  19. Augustin a zis

    Salut. Am o imprimanta exact ca a ta insa am o problema. Mi-am cumparat hartie foto mica 10×15 cm si am incercat sa printez. Am selectat dimensiunile hartiei etc dar cand imprimanta trage hartia ramane blocata la un moment dat si nu se printeaza insa tusul merge. De la ce poate fi? M-am gandit ca e prea scurta hartia dar.. astept o parere. Multumesc!

    • Francisco a zis

      Salut Augustin,
      Se pot selecta diferite tipuri de hartie in “Properties” >> “Features” >> “Paper type”. Impimantele HP sunt predispuse sa foloseasca fara probleme hartia HP. Eu am intampinat astfel de probleme cu hartia mai groasa, cele subtiri 150-170 gsm. mergeau. Formatul mai mare nu face asta, numai la 10×15 cm se intampla. Daca nici asta nu ajuta, atunci faci cum am procedat si eu:
      Am cumparat hartie China “No name” de 210 gsm. si se bloca in imprimanta. Acest tip de aparat trebuie sa intoarca hartia la 180 grade si daca e mai groasa opune rezistenta si gheara care o prinde o scapa, de aceea ramane blocata. Eu am rezolvat in felul urmator: Am pus hartia foto intre doua coli de hartie xerox si pe dunga mesei am tras-o de cateva ori indoind-o invers, adica curband-o cu suprafata lucioasa spre exterior. In urma unor astfel de manevre hartia a devenit mai elastica si imprimanta a putut s-o intoarca si nu s-a mai blocat. Asta e solutia in ultima instanta.
      Succes. Daca te-am ajutat atunci am facut o fapta buna astazi. Stima.

  20. as vrea o imprimanta mica speciala doar pentru poze care sa coste cit mai putin ca nu prea avem bani si culorile speciale ca sa pot sa scot poze. Stie cineva sa ma poata ajuta? C-am cit costa o imprimanta din asta si culorile?

  21. Salutare!
    Am si eu o imprimanta HP Photosmart 2757 All in One si intampin mai multe probleme cu ea.
    In primul rand trebuie sa specific ca a stagnat o perioada lunga de timp si am avut probleme si cu cartusele, inca mai am, imi scot amandoua in dungi si imi lasa urme pe spatele hartiei(asta se intampla la cea foto)…am incercat sa le curat, le-am incarcat dar fara nici un rezultat (intr-un final imi cumpar altele)
    Principala problema e la printarea fotografiilor, am cumparat 2 tpuri de hartii foto (bineinteles dintre cele mai ieftine)…unele sunt de 210 g/m si respectiv 250 g/m si imi raman mereu blocate in imprimanta (dimenisunile 10×15) , rar se intampla sa o scoata dar nu o scoate bine : jumatate e cu poza si jumatate goala plus ca pe spatele hartiei sunt dungi.
    Cu hartie Hp merge bine dar nu imi permit sa cumpar mereu si plus ca pe aceste hartii pe care le am scrie ca sunt compatibile cu orice tip de imprimanta inkjet.
    Te rog foarte mult sa ma ajuti cu ceva solutii sau sfaturi…orice numai sa o fac sa mearga.
    Multumesc anticipat!

  22. am si eu o intrebare ! cum se numesc colile foto cu adeziv (lipici) care se lipesc pe suprafata unui CD/DVD, si unde se gasesc aceste coli!
    eu am o imprimanta BUNA cred eu, o multifunctionala HP OFFICEJET 4500 (fax negru/color, imprimare negru/color, scaner color) si daca i-mi trebuie un cartus color special pentru imprimare foto color?
    MULTUMESC FRUMOS SI ASTEPT RASPUNS!

  23. salut, imi poti spune si mie care este diferenta intre un cartus hp #364 photo black si unul #364 black?

  24. SALUT AM O IMPRIMANTA SONY ARE SCANER ,FAS ETC… NU MAI AM CARTUSE LA EA POT SA FOLOSESC SCANERU PENTRU A SCANA PE PC SI A TRIMITE DOCUMENTELE PE EMAIL SAU MA ROG. AST RASPUNS MULTMESC!

  25. Salut!Am o imprimanta HP6510 PHOTOSMART si nu reusesc sa printez pe hartie autocolanta pentru cd-uri-dvd-uri.Dimensiunea hartiei este de 118 x 36.Ce fel de hartie ar trebui sa aleg la print setup pentru a functiona?Am tot incercat diferite formate dar mereu primesc pe ecranul imprimantei acelasi raspuns,hartie incompatibila.Va multumesc!

  26. CIUTACU DANIELA a zis

    Buna ! ma chinui de 2saptamani sa reusesc! incerc cat se poate de scurt sa relatez problema mea.Am o imprimanta foto Canon Pixma G 1400 cu CISS cumparata de la F64 pana acum 2 saptamani nu am avut probleme din feb.2017 achizitionata. s-a oprit deodata am fost la service si a spus ca am depasit un nr. de printuri si ia bagat un cod si a deblocat-o ,dar cand am adus-o in magazin inapoi nu a m-ai printat foto asa cum printa.am incercat eu ,o nestiutoare in ale limbii engleze si IT sa o setez sa printeze clar. i-am dat toate optiunile de curatire si calibrare,i-am spalat si cerneala (cu toate ca ,cum am dus-o cu nivel de cerneala asa am adus-o , deci nu am schimbat nimic),am reinstalat CD care il are imprimanta din nou si cu toate astea nu am reusit sa ma intorc la standardele printarilor foto dinainte de incident.La gatantie imi spune sa o trimit la Bucuresti eu fiind din jud.Braila ,la vreo 50km de municipiu,si diagnosticarea se face in 4-5zile si remedierea in vreo 14-18zile.Nu imi permit sa ma lipsesc de ea un astfel de interval de timp iar la cel de la Braila (SISTECH) care a bagat codul nu vreau sa apelez ca se vedea pe fata lui ca nu se pricepe ,ca a spus ca am depasit 30000 de printuri si mie imi arata ca am 10000 de printuri si evit sa nu fac scandal cu el.Rugamintea mea este sa ma ajuti sa o setez foto , eu cred ca este eronat setata de mine si nu este nevoie de service.Cred ca ala de la Sistech a sters toate setarile si de aceea nu merge. Printeaza fotografii dar cu o”ceata” ca si cum este stearsa fotografia si pe suprafata hartiei are niste ……… pe vericala ca si cum sunt niste dungi exact distantate (ca si cum este zgariata) dar sunt finuite ,le vad eu(ca stiu cum era inainte )nu si clientii.Nu stiu cum este un standard de setari caci normal ar fi fost cand faceam reinstalare sa ia setarile originale si deci nu merge.Te rog raspuns urgent!

  27. salut, fain tutorialul dar eu as vrea sa stiu cum scot o poza pe totata hartia, gen sa nu apara acea margine alba mai mare intr-o parte, stiu ca se poate face cumva dar nu stiu cum , un tutorial pe aceasta tema ar fi bun …. merci

  28. Nu inteleg unde este tutorialul, nu gasesc niciun link spre el

Speak Your Mind

*