Recunoastere vocala cu diacritice pe PC cu Dictanote

Recunoașterea vocala este probabil cea mai interesanta metoda de introducere a textului in calculator. In ultimii ani s-au făcut progrese uriașe în acest domeniu. Algoritmii folosiți în recunoașterea vocala s-au îmbunătățit pana la nivelul la care computerul recunoaște din prima fără greșală (aproape) dictarea în limba romana la viteza normala.
S-au dus vremurile în care dictam cate un cuvînt pe rand; Azi dictam computerului ca și cum am fi într-o conversație cu el.

Recunoastere vocala cu diacritice pe PC cu Dictanote

În urma cu ceva vreme v-am prezentat și alte soluții de recunoaștere vocala ca Google Keep pentru Android sau Dictation. Acum avem Dictanote care ne permite sa si editam testul după dictare.
In alt avantaj al aplicațiilor / serviciilor de recunoaștere vocala este suportul pentru alte limbi. De exemplu vrem sa scriem cuiva in engleza si nu ne descurcam foarte bine cu scrisul corect, dar știm sa vorbim relativ bine în acesta limba; Folosind recunoașterea vocala cîștigăm în viteza si corectitudinea cuvintelor introduse. La fel și pentru franceza, germana, spaniola, italiana, etc.
Indiferent ce aplicație sau serviciu folosiți, este recomandat sa folosiți un microfon de calitate, iar în încăpere sa fie liniște.
Mostra dictare needitata:
salut prieteni numele meu este cristi si acum folosesc aplicaţia dicta note dupaia o să plec în concediu în africa ca să mă joc cu urşi polari şi cu canguri bungee jumping este un sport foarte interesant cu toate că nu am practicat niciodată şi pentru asta chiar nu mi pare rău
Site-ul cu serviciul de recunoaștere vocală:
dictanote.co



Tutorial video – Recunoastere vocala cu diacritice pe PC cu Dictanote


Tutoriale similare


Despre Cristian Cismaru

Imi place tot ce tine de IT&C, imi place sa impartasesc din experienta si informatiile pe care le acumulez zi de zi.
Invat ca sa va invat !

Comments

  1. multumesc foarte, foarte mult pentru “pontul ästa”; chiar aveam nevoie de o astfel de aplicatie

  2. scuze dinainte ca e offtopic. dar vreau sa stiu care e diferenta intr-e cleromizor si atomizator? ca nu am gasiti nici aici in alte tutoriale care s-a mai facut despre tigari electronici si nici alte parti. si daca e sa faci un tutorial cu diferentele. ms cristi

    • Clearomizorul este un cartomizor semi servisabil cu rezervor transparent și de obicei are o rezistență care se poate înlocui după uzare.
      Cartomizorul este un atomizor cu un material absorbant care stocheaza lichidul. După ce se îmbâcsește se arunca cu totul. (Old school tech)
      Atomizorul este o definiție generală, care de obicei cuprinde toate tipurile de vaporizatoare. Un fel de “adidași” în loc de “pantofi sport”.

      • ms mult. am achizitionat si eu o tigara electronica tota afacerea m-a costat 160 lei cu tot cu lichid de la vipers de 30 ml care a fost 29 lei. si anume are o baterie extreme de 1100 pretu a fost 68 lei un cleromizor de 27 lei cu cartomizor si o rezerva cartomizor 9 lei. mi se pare cel mai ok asa ca nu costa scump intretinrea practic arunci dar cartomizoru care e injur de 7 9 lei e cartomizor de 1.8 omi. si restul il poti folosi mult si bine. bateria am inteles ca tine intr-e 1 2 ani depinde cat de intes e folosita si cartomizoru aici depinde poate tine de la 10 la o luna si ceva depinde cat vapeaza fiecare. scuze inca o data pt offtopic. si da am inteles din ce am intrebat ca cleromizorul ar fi mai bun ca atomizatorul si cleromizorul e ceva mai nou. ms inca o data pt sfat

  3. petre cosmin a zis

    Salut Cristi, am si eu o rugaminte, poti sa imi spui cum fac rost de drivere pentru un pc ansamblat?

    • Adrian Gudus a zis

      Afli ce placă de bază ai ce placă video și mergi pe site-ul producătorului plăcii de bază, a plăcii video și vei găsi la download driverele. Poți afla ce componente ai în PC căutând tutorialul nostru “Speccy, un soft care ne spune totul despre computerul nostru” pe care îl găsești folosind căsuța de căutare din dreapta sus

  4. Salut. Pentru Petre Cosmin, driverele le gasesti pe CD -ul placii de baza. Daca nu il ai, atunci scrii numele placii de baza pe google si mergi pe site-ul producatorului , iar acolo selectezi sistemul de operare pe care l-ai instalat si descarci toate driverele LAN ,Audio, Video etc.Daca ai o placa video separata si nu placa video a placii de baza , o iei de la capat si scrii numele placii video si apoi cauti. Daca nu stii cum se numesc placile ,de baza sau video, sunt programe gen Everest sau SIW cu care afli tot. Spor la treaba.

  5. daca ai filelist descarci DriverPack Solution il lansezi cu daemon tools si asa instalezi driverele automat

  6. Salut Cristi . Te rog raspunde-mi daca am deja o inregistrare audio de la reportofon, pot folosi aplicatia de sus, fara combinatia microfon-difuzor?

  7. salut. ai putea sa faci un videotutorial despre camere de supraveghere alimentare prin acelasi cablu utp ? eu stau la casa si e cam greu de tras 2 fire date+curent. si asa pe distanta de 70 metri am auzit ca se pierde din tensiune si amperaj si nu stiu ce sursa sa folosesc. se merita stocarea pe card de memorie ?

  8. Multumesc pentru tutorial. E interesant. Am facut si cont la dictanote si micforon ok dar cand merge cand nu merge. Adica numai 2 cuvinte a scris si in sounds control panel imi afiseaza volumul la recording pt microfon ca functioneaza.

  9. haralambie vlad a zis

    cristi te urmaresc de peste 3 ani mi-am cumparat si eu unPC dupa configuratia ta acum 2 ani
    am 60 ani si nu stiu engleza daca ma poti ajuta(in limita timpului) te rog faoooooo nu o sa te deranjez decit cu o intrebare pe saptamina(sau mai putin) am multe de clarificat si internetul pt mine ar trebui sa fie in ro
    multumesc anticipat haralambie [email protected]

  10. Mihai Ricman a zis

    Tot respectul pentru munca dumneavoastră și a colaboratorilor.Vă urmăresc tutorialele de la început șî pot spune că dacă știu ceeace știu despre calculatoare,asta vi se datorează.
    Cu multumiri,al dumneavoastră Mihai R.

  11. anti MICROCOST a zis

    Credeam ca sinteti diferiti,dar mam inselat ! Observ ca pe zi ce trece faceti tutoriale doar despre MICROCOST,pacat.Linux,Android a fost uitat in defavoarea acestui stift de S.O,PROPAGANDA IEFTINA ,ATIT SI NIMIC MAI MULT !!!

  12. You are MY HERO
    THANKS
    WE LOVE YOU!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Speak Your Mind

*